Lumea teatrului si a cinematografiei, plina de stralucire si culoare, in care nu exista roluri mari si roluri mici, exista doar actori buni si actori prosti, a fost mereu fascinanta si plina de povesti...

S-ar putea spune ca a deschis ochii sub indrumarea lui Liviu Ciulei, la Teatrul „Bulandra”. Actrita Irina Petrescu este o doamna a scenei romanesti, in adevaratul sens al cuvantului, o personalitate marcanta a culturii noastre si un exemplu de forta si verticalitate. De asemenea, este si o femeie care a reusit sa infrunte probleme grele ale vietii, fara sa se lase depasita de situatie.
„Sunt un om optimist si cu simtul umorului, iar daca exista ceva ce nu-mi place, acest lucru se vede imediat pe fata mea. Sunt receptiva la tot, ca o mimoza senzitiva. Nu-mi place negrul decat la haine: bluze si pantaloni, nu-mi place in jur atmosfera de animozitate”, se autocaracterizeaza actrita. Irina Petrescu a trait o a doua viata pe scena Teatrului „Bulandra”, unde a invatat ce insemna colaborarea: „Un lucru bun nu se poate face de unul singur pe scena. Atunci, acela se cheama ca e un recital. Afara de fortele proprii, pe scena si in repetitii depinzi de partener, depinzi, in primul rand, de regizor, alaturi de care trebuie sa rimezi perfect. Dar eu sunt un actor foarte ascultator. Intai fac ce mi se cere si dupa aceea stau sa ma gandesc daca mi se potriveste. Dependenta de partener este determinanta”, precizeaza actrita.
Irina Petrescu a stat langa cei mai buni si si-a slefuit talentul prin munca asidua, savarsita cu seriozitate. Maestrul Liviu Ciulei a fost unul dintre regizorii alaturi de care Irina Petrescu a lucrat cel mai bine. Acesta stia sa organizeze un repertoriu, se gandea in perspectiva ce va pune in scena, cum ii va folosi pe actori, cum ii va rula. Fiecarui actor, la vremea aceea, i se dadea posibilitatea sa se dezvolte intr-un mod foarte variat. El avea libertatea de a crea, exceptand rigorile Teatrului „Bulandra”, aceea de a introduce in repertoriul teatrului si o piesa romaneasca cu tematica sociala, politica, educativa, care, de regula, era foarte schematica. Era, de altfel, un punct pe care teatrul trebuia sa-l bifeze ca promotor al educatiei si de formare a „omului nou”... „Teatrul «Bulandra» este ca o sina de tren pe care au circulat tot felul de garnituri de tren: si accelerate, si Orient Expresuri, au mai fost si personale, si marfare, dar linia era facuta deja de mari creatori si animatori de teatru. Acum, mai putin se poarta modelul acesta. Fiecare regizor isi urmareste planul lui personal, intelectual si artistic, de demonstratie, nu-l intereseaza trupa. El isi face programul lui. De foarte multe ori aduna actori din mai multe teatre si culmea este ca actorilor tineri nu li se pare catastrofal acest lucru. Dimpotriva, le place. E ceva ce mie imi este foarte greu sa inteleg. Sunt de moda veche, incremenita in proiectul teatrului de repertoriu, nu ma vad in alt sistem, nu ma vad dand auditii”, ne povesteste Irina Petrescu.
Mai mult, actrita ne-a marturisit ca se simte incomod atunci cand este pusa in ipostaza de a asista la probele pe care le sustin tinerii pentru anumite roluri. A realizat acest lucru cand regretatul regizor Alexandru Tocilescu a cautat pe cineva pentru un rol din Oblomov, ca sa inlocuiasca o actrita ce pleca in Statele Unite, Luiza Cocora, iar doamna Petrescu a fost rugata sa asiste la casting. Tot culoarul de la „Bulandra” era plin cu fete tinere, frumoase, care stateau cu un text in mana, transpirate, rosii, vorbeau una cu alta. O atmosfera pe care Irina Petrescu nu a putut sa o suporte si dupa un sfert de ora a plecat din sala unde se sustineau probele. „N-am mai suportat tensiunea care mi se transmitea si am iesit. Mie nu-mi place concursul. Il refuz. Prefer sa nici nu stiu ca exista acea cursa. Nu sunt o luptatoare, nu-mi place sa ma bat, sa alerg. Eu spun fara rusine ca sunt demodata si, fara ca lucrul acesta sa aiba vreo conotatie politica, era mai bine inainte“, continua actrita, care sustine ca, in viata, sansa a fost cea mai buna prietena a ei. Referindu-se la rolurile care i-au adus faima, aceasta a spus: „Mie mi-au venit toate din Cer. Asa... Pur si simplu.“
„Nu-mi place minciuna, nici macar cea caritabila“
Cunoscuta drept o femeie rafinata, eleganta, Irina Petrescu a depins de parintii sai, cat timp acestia au fost in viata. „Din pacate, i-am pierdut foarte devreme, cand aveam 25 de ani, intr-un accident de masina. Am trait alaturi de bunicul meu, pana l-am pierdut si pe el. Rude foarte apropiate nu am avut... Doar o familie de veri de gradul doi ar fi fost mai apropiata... A trebuit sa depind numai de mine. Viata m-a invatat asta. Si de educatia primita. Sunt maniaca cu punctualitatea, cu cinstea, corectitudinea, cu adevarul. Nu-mi place minciuna, nici macar cea caritabila. Trebuie sa ai delicatetea de a nu spune cuiva ceva ce stie deja si ar putea sa-l deranjeze daca aude si de la tine. Cred ca minciuna este o doamna foarte importanta in societate, care trebuie evitata cat se poate”, marturiseste actrita Teatrului „Bulandra”.
Irinei Petrescu ii place sa fie mereu printre prieteni, acestia nelipsind niciodata din viata ei. „Fiind singura la parinti, am fost o fire mai izolata. Am avut, in schimb, prieteni in societatea adultilor. Am prieteni si acum. Dar n-am depins si nu depind de ei si nu-mi place nici ca altcineva sa depinda de mine”. Un om al actiunii, Irina iubeste forfota, orasul, iar cand ajunge acasa se detaseaza foarte simplu de problemele din acea zi: „La mine acasa, televizorul este o mobila cu viata care e colorata, se misca, rade, plange, canta. E cineva care face zgomot. Atunci cand ajung acasa, ii dau drumul si intre timp imi fac treburile. Ma plictisesc sa vad un film la televizor. Imi place mai mult sala de cinema. Un singur film 3D am vazut pana acum si mi-a dat senzatia de fluturi in stomac: este vorba de Pina”, spune aceasta.
Poate filmul va muri, dar teatrul nu o sa fie inlocuit niciodata. Asa considera Irina Petrescu. Misterioasa, afisand o atitudine distanta, de cele mai multe ori, actrita nu a urmarit niciodata sa faca impresie buna in fata cuiva. „Nu fac eforturi pentru a ma face iubita. Asta naste totdeauna reactia inversa. Eu ma stiu pe mine. Daca cineva vrea sa-mi intre in gratii, eu ma strang si zic nu. Comunic normal, foarte usor. Sunt nascuta intr-o zodie, Gemeni, zodia lui Mercur, care este zeul comertului, comunicarii. Sunt ca aerul. Nu poti sa ma prinzi”, conchide aceasta.